Multimedia4kids
10 Degetele
Soft 4 Kids
Pentru Gradinita
Elena Farago
Otilia Cazimir
George Toparceanu
Tudor Arghezi
                                                                                          Ceainicul , de Madeline Davidson

Eram noua in cartier. Blocul nostru singurul dat in folosinta, era numai pe jumatate locuit. Alte doua blocuri gemene, se aflau inca in constructie, cu alte cuvinte, un adevarat santier.
            Materialele aruncate peste tot, ciment lemnarie, munti de nisip, bare de fier, gropi de gunoi imi faceau viata imposibila. In schimb, cei doi baieti ai mei, se simteau minunat, in aceasta harababura, pe care o socoteau plina de pitoresc.
            La nici cinci minute distanta de bocul nostru, era un deal impadurit. Tufisurile cresteau salbatec, printre copacii de pin sau brad (recunosc rusinata ca pentru mine era tot una) inmiresmand aerul cu parfum de cetina si pardosind cararile cu nenumarate conuri verzi sau maronii. Era placut sa te plimbi in acel loc, de fapt, un fost santier de sapaturi arheologice, m-au informat copii, cunoscatori ai inprejurimilor.
            Puteai gasi acolo, monede, cioburi, ba cu putin noroc, chiar un vas intreg.
            Si se pare ca baietii mei au avut. Intr-una din expeditiile lor de cercetare, au adus acasa un ceainic mic de lut. Avea exact forma obisnuita, gura alungita si destul de mestesugit executata. Un desen sters, se intrezarea pe burta lui, semanand cu un cap de batran, purtand panza traditionala a musulmanilor, adunata in jurul fruntii.
Ceainicul era plin de noroi, asa ca l-am lasat in chiuveta cu apa, poate s-o mai dizolva ceva  din acel strat gros de pamant uscat.
            Hotarasem sa-l pastrez si pentruca mi-a placut, dar si fiindca mi-am facut socoteala, ca prin peretii lui argilosi, aroma esentei de ceai se pastreaza mai bine. Unde mai pui ca era o relicva istorica dupa cum ma asigurasera copii.
            La putin timp dupa ce ne-am mutat, sotul meu a fost concentrat, asa cum se intampla cu majoritatea tinerilor in Israel, doar ca mie, mi se parea mult mai des ca la altii. Medic la o unitate, mereu aveau nevoie de el, iar cand pleca, parca era un facut, unul din copii trebuia sa se inbolnaveasca.
            -Asa coincidenta mai zic si eu,  bombanem intotdeauna cand gaseam plicul de la armata cu antetul cunoscut.
            La fel era si acum.  Inca nu iesise sotul meu din casa, cand Tom, baietelul meu de cinci ani, a facut febra.  Statea de doua zile in pat.   Mai ales noptile, erau grele.  Copilul necajea, totusi eu ma chinuiam sa raman calma si surazatoare: o mama exemplara. In sfarsit astazi a avut o zi mai buna. Lucrasem tarziu si ma simteam din cale afara de obosita
            -Am sa ma intind putin pe canapea, mi-am spus, sa ma odihnesc. Pana la masa de seara, mai e timp.
            Afara se lasase intunericul. Stateam culcata de mai multa vreme si eram pe punctul sa adorm, cand mi-am amintit de ceainic
            -Am sa incerc sa-l curat, mi-a trecut prin minte. Am intrat in bucatarie, am luat un burete moale si detergent si am inceput sa-l spal constiincis pe la toate incheieturile. Portretul se destingea acum mult mai clar.
            -Seamana cu un seic din basmele Seherezadei, mi-am spus, cu bucata de panza care-i acoperea fruntea, prelungindu-se pe umeri
        Deodata, vasul mi-a alunecat din mana uda, si s-a imprastiat pe balate  intr-o multime de cioburi. Un fum gros inecacios, s-a inaltat de acolo, silindu-ma sa inchid ochii pentru o clipa. Cand i-am redeschis, batranul statea in fata mea.  Puteam sa-l ating cu mana, puteam sa-i vorbesc, doar ca buzele imi erau pecetluite. Si atunci l-am auzit pe el ca mi se adreseaza.
            -Nu te speria.  De mii de ani lacasul meu e in acest ceainic. Acum, fiindca l-ai spart am aparut la lumina, iar cand o sa gasesc un altul nelocuit, dispar din nou.
            Dar pana atunci iti pot indeplinii o unica dorinta. Gandeste-te bine!
            -E absurd, absurd, absurd., mi-am zis, probabil visez, dar tot atunci fara sa vreau, am rostit cuvintele, pe care in mod inconstient le aveam in minte.
            -Sa-mi fie copilul sanatos! Protejeaza-l daca spui ca ai aceasta putere!
            Chiar atunci peretii inceputa sa se clatine, casa intrega se cutremura. Dani, baietelul meu cel mare,  ma scutura cu toata puterea.
            -Mama, mamico, te rog trezeste-te!  Tom nu e in casa, nu-l  gasesc nicaieri.
Imediat, am realizat ca adormisem, ca totul fusese un vis stupid si doar disparitia copilului era unica realitate.
            Am sarit de pe canapea inspaimantata. Afara era bezna. Numai in halat si papuci, am inceput sa-l caut cu disperare.  Pe vecini nici macar nu-i cunosteam, deci exclus sa fie in vizita la vre-o unul din ei. Locul mi se parea acum strain si dusmanos cu gramezile de fiare si gropi raspandite peste tot.. Stalpii electrici inca nu aveau becurile montate. Cu cat trecea timpul, panica punea tot mai mult stapanire pe mine. Pe santier lucrau multi arabi, ii vedeam intotdeauna dimineata venind la lucru.  Ganduri negre mi se involburau in minte.
            Deodata mi s-a parut ca disting o limba de foc, la o oarecare distanta. Acolo sunt oameni, mi-a trecut prin minte, poate ei ma vor ajuta sa gasesc baiatul. Am alergat spre pata de lumina si cand am ajuns cu inima sa-mi sparga pieptul, l-am vazut pe el, batranul din vis; sedea langa foc si bea ceai, iar Tom ii tinea tovarasie.
            Aceiasi barba, ochii vii si patrunzatori, chiar si haloul de basm, care-i inconjura fata de seic oriental. Era ca-n vis. Pe foc fierbea ceainicul micut, pe care eu il cunosteam asa de bine, imprastiind in aerul pur si rece  mireasma plantelor. Inainte sa pot spune ceva, asa aiurita cum priveam scena, baietelul meu a inceput sa vorbeasca cu repeziciune.
            -Daca ai sti mamico ce basme minunate mi-a povestit pana acum, basme cum n-am mai auzit niciodata.  El spune ca le gaseste pe toate in ceainicul acesta si ca in fiecare noapte, se umple cu povesti din nou. Tu poti sa crezi?. Iarta-ma daca te-am necajit. Am vrut doar sa ma plimb putin. Ma simt bine, bine de tot, sunt de-acum sanatos. Asa-i ca nu esti suparata pe mine?
            Ascultam uimita vorbele copilului. In cele din urma am reusit sa intreb.
            -Cine esti dumneata?
            -Paznicul santierului, mi-a raspuns simplu, arabul. Imi pare tare rau daca v-ati speriat, a adaugat cu voce domoala, taraganata, dar cand am vazut baietelul singur, mai ales ca se lasase noaptea si frigul, l-am poftit la ceai. Nu e bine ca un copil mic, sa se invarteasca pe intuneric. Cine stie ce i se mai poate intampla.
            Apoi s-a intors spre Tom zambind
            -Poti veni la mine de cate ori doresti, daca mama iti da voie. Iar catre mine (ca si cum am fi continuat o discutie inceputa mai inainte) Promit sa-l protejez!